Constanţa-Protest împotriva „abuzurilor” inspectorilor Protecţiei Consumatorilor

Constanţa-Protest împotriva „abuzurilor” inspectorilor Protecţiei Consumatorilor

 

Autor: Feri Predescu

Cel puţin 50 de angajaţi ai celei mai mari firme de împrumuturi şi amanet din Constanţa, au protestat astăzi în faţa Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor cerând conducerii înlăturarea inspectorilor „ corupţi şi nepricepuţi” pe care îi acuză de abuz în serviciu. Protestele, în premieră în România, vor continua şi împotriva altor instituţii cu atribuţii de control.

Firma constănţeană susţine că a ajuns să protesteze după ce toate sancţiunile OPC,  aplicate de-a lungul anilor, au fost contestate şi câştigate în instanţă. „ Abuzurile” inspectorilor OPC ar fi culminat în urmă cu trei ani, cu o sancţiune care a dus la suspendarea activităţii firmei pentru scurt timp. Deşi instanţa a dat în final dreptate firmei, care a fost prejudiciată atunci cu 115.000 lei, OPC nu ar fi luat măsuri împotriva celor doi inspectori care „au greşit”. La scurt timp, unul dintre inspectorii OPC contestaţi  a fost condamnat la un an de închisoare, pentru luare de mită. În urmă cu câteva luni, comisia de disciplină a ANPC a respins plângerea firmei impotriva celor doi inspectori şi de aceea controalele „ ilegale” au continuat. Protestatarii s-au plâns şi de „ abuzurile” inspectorilor OPC care „în toate cazurile, înainte de pronunţarea irevocabilă a instanţei, au trimis executorul fiscal să pună poprire pe conturile firmei de a trebuit să ne judecăm şi pentru aceste cauze, câştigate şi ele în instanţă”. Nicoale Badea, împuternicitul firmei, a ţinut să sublinieze că protestul nu se îndreaptă împotriva instituţiei ci doar a unora dintre inspectori. „ Au început să se creadă Dumnezei iar noi am venit să-i coborâm cu picioarele  pe pământ şi să le spunem că dacă nu sunt în stare să înţeleagă legea, să-i lase pe alţii mai pricepuţi, să nu ne mai caute nod în papură, că  vin cu invenţii care în instanţă se sparg ca nişte baloane de săpun”.


Inspectorii OPC sunt protejaţi de legea funcţionarului public

  
Directorul OPC Constanţa, Dionisie Culeţu, a primit memoriul protestatarilor împreună cu hotărârile definitive ale instanţelor. El a declarat că legea funcţionarului public îl împiedică să ia vreo măsură împotriva inspectorilor reclamaţi „ dar voi trimite hârtiile la ANPC, astea sunt regulile, nu puteţi forţa mâna OPC şi să faceţi ce vreţi dumneavoastră, e o comisie de disciplină care poate decide, în baza unor elemente noi, sancţiuni, de la avertisment până la concediere”.


Proteste împotriva tuturor instituţiilor de control care „ acţionează abuziv”


În urmă cu doi ani, firma a reuşit, după ce a câştigat alt proces, să execute silit Garda Financiară. Cu poliţia economică din Constanţa, are două procese. Asta pentru că în urmă cu 6 ani, după o descindere  de amploare la sediul central al societăţii,  comisarii Gărzii Financiare şi poliţiştii „ au ridicat în vederea cercetării”, peste 125 kilograme de bijuterii din aur. Poliţia, acuzată de „ abuz”,  nu a finalizat nici astăzi cercetarile în acest caz  dar potrivit, consilierilor juridici ai firmei, „între timp, din cantitatea totală confiscată de poliţişti, au dispărut 15 kilograme de aur şi conducerea IGPR, care cunoaşte situaţia, nu a luat nicio măsură împotriva angajaţilor din sistem”. Firma aşteaptă acum pronunţarea instanţei în procesul împotriva poliţiei economice, şi „ pe măsură ce vom obţine toate hotărârile , vom protesta în faţa sediilor poliţiei şi a Gărzii Financiare şi aşa ar trebui să procedeze toate firmele care lucrează legal şi sunt hărţuite de aşa zişi experţi din instituţiile de control”.

SURSA:
Constanţa-Protest împotriva „abuzurilor” inspectorilor Protecţiei Consumatorilor – Din ţară > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/constanta-protest-impotriva-abuzurilor-inspectorilor-protectiei-consumatorilor-1055762.html#ixzz2dzcSgzT8 
EVZ.ro